povestea lui dumnezeu…
(by sofia goublias)
dumnezeu este un baiat cu plete brune
si ochi de argint …
ce hoinareste pamantul, cantand.
ascunzandu se de sine.
atunci cand era mic, Isi impreuna mainile, mintind umbra,
desenand un soim alegoric pe peretele mucegait,
neavand cu cine sa se joace.
si n frigul camerei, fata n fata cu linistea,
zambea de singuratate.
mama si o pierduse fizic, de multa vreme
dar o vedea mereu palida pe cerul noptii … iar tatal lui…
nu era soarele asa cum cred multi, ci apa, sora lunii.
impreunarea lor incestuoasa il aruncasera in maruntaiele pamantului.
gol,rusinat, frumos si singur, alerga zi de zi
alaturi de pescarusi murdari,
privind in jurul lui prostia aspra ce l privea
arzator ca un glob alb.
cand ploua, ii placea cel mai mult.
caci toti erau in case, la caldura,
feriti de taisul cerului plangacios
si atunci, vocile mintii sale, ii vorbeau iscoditor.
cand sufla, inainte de a dormi, in lumanare.
cand ingenunchea in fata somului, pt a fi luat..
pentru a fi lasat in pace…
pentru a si impreuna pasii alaturi de vise,
ei,se rugau la maini pacatoase de preoti.
la biserici inzorzonate ca niste florarese.
ca niste cocote manjite pe fata de ruj rosu,
ce miros a duhoarea alcolului baut zi de zi…
pana cand mireama li se impregneaza in pielea murdara…
si ziua din nou cand venea,privea pe fereasra rotunda
griul vantului, ce se asemana cu griul gandului.
pana cand venea ziua urmatoare ,
cu griul solitudinii.
in altarul ars cu mir, isi gasi pacea,
desupra cadavrelor pe care paganii
puneau cruci, pietre, si stele.
mascaricii nu stiau de fapt ca dumnezeu era printre ei!
