Eram eu,insa ma schimbasem.
Imi asteptasem moartea. La inceput infricosata, cu timpul o acceptasem iar apoi ma rugasem sa vina cat mai repede si sa termine cu mine-ntr-o clipita. Fara drama. Scurt, surd si rapid. Insa acel om ce se plimba pe docuri, “aristocratul”cum ii spunea tot satul… Acel barbat extravagant,
ce-avea ochi de pasare rapitoare,parul lung si tenul palid, ma intrigase.
“Ciudat” -gandeam cu mintea aiurea,incercand sa ma concentrez pe acea idee -”niciodata nu am fost atrasa de barbati nobili insa luxul mi l-am dorit dintotdeauna. Acel fast la care visasem de copila.
Copila…inca sunt copila. O fecioara muribunda.
…Hmmm…Nu chiar fecioara” … isi spuse Kira zambind sarcastic in mintea sa bulversata. Desi avea doar 24 ani avusese multi amanti.
Cei din sat o blamasera, punandu-i nume triviale. Insa ea stia ca viata promiscua nu o afecta in rau, mai degraba o incita, o facea sa se simta mai speciala. Ea nu era
ca ele. Supusa, devotata unui singur barbat mai mult de cateva luni de zile, slaba-ca ele si naiva -ca ele.
Oricum atunci cand devenea furioasa pe ei, acestia brusc cadeau la pat si mureau.
Si oricum nu i iubise pe niciunul dintre ei. Incercase dar nu putea.
In esenta era fidela si isi dorea Barbatul care sa o domine;sa o trateze ferm insa fin, sa o faca sa se simta Femeie, sa o respecte, sa o divinizeze.
Insa acei ei sa nu faca proasta alegere de a-i arata netarmuita afectiune. Nu prea mult. Nu tot odata..Niciodata. Caci atunci cand un barbat ii arata slabiciune, ii placea sa il calce in picioare. Sa-l rupa in bucati,
sa il umileasca. Nu stia de ce. Pur si simplu nu il mai putea respecta.
Sacrificiul lui, in favoarea ei. O straina! Nici macar nu o cunosteau.
Oare asta era dragostea? A te lasa in urma pentru un altul? Nu stia… insa ea voia un barbat care sa o faca sa simta izul disperarii lui, insa niciodata sa nu
se divulge ei total. Sa ramana un chipes misterios, eterna enigma pe care ea sa incerce sa o rezolve in fiecare zi.
Acel El care s-o invete sa zboare fara aripi, sa planga fara lacrimi, sa urle fara durere. Sa poata sa il respecte. Sa nu fie un mitocan egoist. Exact asa fusese ea. “Antichristul”
o numise un fost iubit de al ei. Altul ii spusese mai elegant “Lucifer”.
Acel barbat care sa aiba o pasiune netarmuita sub aspectul de gentleman glacal.
Insa nu exista in toata Rusia acel om. Il cautase inca de la 16 ani.
Avusese amanti, iubiti, logodnici. Ba chiar fusese ceruta in casatorie de cateva ori.
Nu fusese atrasa niciodata de viata domestica.
Desi nascuta intr-un catun uitat de lume, in batrana si glaciala Rusie, stia foarte bine ca poate mai mult decat sa devina o sotie si mama devotata.
Era o rebela in epoca fastului Edwardian.
In epoca ipocriziei. Mizeriei si opulentei. Foametei si belsugului.
Epoca Antitezei. Asa o denumise Kira.
Si se simtise atat de pierduta atunci cand se imbolnavise. Parca lehamitea de viata pe care o avea in desele depresii metafizice, disparuse, si atunci realizase cat de
pretios este momentul. Momentul pe care si-l refuza mereu, momentul in care nu se iubea, momentul uitarii de sine.
Momentele uitate in absint si laudanum, mancare buna, matasuri si esente fine.
Astfel , Kira se intorsese la 24 de ani in satucul natal,ca sa moara.
Isi aruncase straiele, isi taiase buclele blonde si privea cum sufletul ii era prins intr-un trup tuberculos.
Fiecare pas o durea si fiecare suflare ii spinteca pieptul in doua.
